miercuri, august 27

Dorinte

Lasa-ma sa fiu doar o umbra, doar o fantoma, doar un contur. N-o sa ma vezi niciodata, n-o sa ma auzi, n-o sa ma atingi. Sunt in spatele tau permanent, sunt langa tine, sunt in tine. Imi simti uneori mirosul, imi simti cateodata buricele degetelor plimbandu-se nestingherite pe bratul tau, simti aerul cald de la soaptele mele in ureche, simti suvita lunga de par care te gadila pe gat. Uneori te coplesesc cu prezenta mea. Te sufoc. Te electrocutez cu privirea. Ma cauti permanent, vrei sa ma vezi, sa ma atingi. Inchide ochii. Atata iti cer. Inchide ochii, goleste-ti mintea, nu mai gandi si asteapta-ma. Vreau sa te sug de energie? Nu stiu. Te vreau gol ca sa te pot umple. Vreau sa-ti patrund in fiecare por. Vreau sa fii eu. Vreau sa fiu tu. Vreau sa-ti amorteasca mainile. Sa nu-ti mai misti genunchii. Degetul aratator de la mana dreapta sa-ti ramana blocat sus, inspre cer. Sa ti se puna un nod in gat, sa nu mai poti inghiti. Sa ti se usuce buzele, sa ti se crape. Sa ti le musti. Genele sa ti se lipeasca intre ele, inchizandu-ti ochii negrii ca intr-o cusca. Sa-ti arda stomacul. Plamanii sa ramana fara aer, supti, stafiditi. Inima sa alerge, sa zboare, sa pluteasca. Preda-te. Lasa-te. Abandoneaza-te. Te umplu eu. Numai un minut. Numai o secunda, o clipa. Creierul iti va fi amortit. Va arde in flacari. Tu o sa arzi. Vei simti ca esti coplesit. Vei simti ca vei da pe dinafara de atata... substanta. Te vei trezi? Din pacate, da. Eu? Eu abia atunci pot muri.

joi, august 14

10000 de oameni asteapta MINUNI

Nu, nu-mi bat joc de nimeni si de nimic, nu vreau sa critic si nu, nu ma cred superioara. Doar ca nu inteleg. 10 mii de oameni(nu 9999) s-au adunat la o manastire, in fata unei "icoane facatoare de minuni". Minuni. Oamenilor, mi se pare splendid ca credeti in Ceva. Eu merg pe ideea ca daca crezi in Ceva, orice ar fi Ceva-ul ala, el EXISTA, pentru tine. Orice ar fi. Daca tu CREZI ca cerul are picatele roz, ai crede nebun si tampit pe oricine ti-ar spune ca nu e asa. Perfect de acord. Dar MINUNI? Ce-s alea MINUNI? Oare ati incercat sa faceti voi vreo minune? A, nu, nu e posibil, am uitat: voi, noi, sunteti/suntem niste simpli oameni... Aia este o "icoana facatoare de minuni". Bun. Voi de ce nu sunteti niste "oameni facatori de minuni"? Ati ajuns in stadiul ultim al vietii voastre, cand toate drumurile vi s-au inchis, cand nu mai vedeti nici o solutie de scapare de la pieire si tot ce va ramane este sa asteptati o Minune? Ati facut TOTUL in viata si acum credeti ca meritati o MINUNE? Sau, de fapt, vreti mila? Sunteti atat de nenorociti, de incapabili, de umili, incat aveti nevoie de Minuni? Dar meritati asa ceva? Meritati ca El sa va dea o mana de ajutor? Sa va aranjeze viata? Sa va arate calea? Minuni... Ce intelegeti voi prin asta? Bani, case, atv-uri? Stiu. Toti avem nevoie sa credem in Ceva. Toti avem nevoie sa visam, sa ne incredem in ceva, sa ne lasam viata in degetul mic al cuiva. Numai ca unii NUMAI asta fac. Se lasa dusi de... orice. Numai sa nu faca ei nici un efort. Daca ar putea, nici nu si-ar atinge picioarele fine si delicate de asfaltul imputit. Ar pluti si ar astepta o Minune. Ar sta cu gura cascata la soare, poate va pica din soare o omleta, sau ma rog, ceva de inghitit. Legume. Morti vii. Mumii infasurate in Gucci, Armani de Piata Matache. Stau sprijiniti de garduri, scuipa seminte si se elibereaza de toate frustarile lor injurand si batjocorind pe cine apuca. Si se duc duminica la biserica cu fufele lor, imbracate in fuste de blugi mini, lasand sa li se vada celulita SEXY. Si asteapta Minuni. Eu una, nu merit Minuni. Sunt mult prea mica ca sa strig dupa ajutor. Nu-mi permit.

duminică, august 10

Jeu

Experimentez. Incep sa ma bucur de fiecare fir de iarba pe care-l ating cu varful degetelor, apoi cu intreaga talpa. Il las sa ma gadile, sa ma intepe usor. Incerc sa-l compar cu o senzatie pe care-am mai avut-o. Nu pot, e unica. Il simt cum imi intra intre degete, cum ma mangaie. Il calc din ce in ce mai tare, ca sa nu pierd senzatia. Dau de noroiul de dedesubt. Imi intra intre degete. Ma stramb, nu-mi place. Si totusi, nu misc piciorul. Incerc sa compar si asta. Nu reusesc. Desenez figurine rotunde pe iarba aia moale, intepatoare, frageda. Inchid ochii si nu mai stiu unde sunt, cu cine si cand. Tot ce exista acum sunt firele de iarba, care ma gadila si ma fac sa realizez ca traiesc. Sunt la fel de frageda ca si ele, sunt moale si intepatoare. Poate chiar cineva deseneaza figurine rotunde pe mine, uneori. Ma bucur de fiecare strop de apa care-mi racoreste trupul. Ma spala. Ma curata. Ma goleste. Ma intinereste. Ma invie. Simt fiecare picatura de ploaie care-mi cade pe cap, apoi aluneca pe frunte, nasul carn, buze, gatul "colturos", pana imi ajunge pe buric. Fiecare mangaiere ma face sa tresar. Simt pielea, degetele, porii celui care ma atinge. Unele ma dor. Altele ma zgarie. Pe unele nici nu le simt. Merg pe strada si savurez orice privire. Ma afund in ochii oricarei fiinte care are puterea sa se piarda in mine, in privirea mea. Cei mai multi nu sesizeaza provocarea mea. Unii nu au putere, pleaca capul imediat, speriati. Altii ma sperie, ma fac sa ma cutremur. Singura fiinta care m-a omorat, m-a ametit, m-a golit de orice gand cu o singura privire fugitiva, rapida, a fost un copil, un tanc in carucior. De data asta, eu am plecat privirea. Prea multa puritate, prea mult din El. De cate ori ma spal ma gandesc ca-mi iau fiecare strat de piele, il decojesc ca pe o ceapa si-l spal. Asa, incet-incet, ajung la miezul dulce, verde, proaspat, singurul care nu s-a stafidit de la vreme. Ma joc cu mine. ZIlnic. In fiecare moment. Ma caut, ma descopar, ma incerc, ma iubesc, ma urasc. Ma joc.

miercuri, august 6

In necunostinta de cauza

Cuvinte efervescente care se topesc intr-un pahar mare cu apa pe care il bem disperati de sete, cu buzele arse. Sunete pe care le ascultam cu nebunia unui surd caruia i se da voie sa auda pentru 5.05 minute, dupa o viata intreaga de liniste deplina. Priviri fulgeratoare, patrunzatoare, dureroase pe care ni le tragem in fuga, dupa copertine, dupa draperii verzi de catifea, ca niste orbi carora li se dau cateva momente de lumina. Atingeri sfasietoare, fugitive, timide. Cafea fara lapte si cu lapte, bere la sticla si la halba, tigari simple si menthol. Zgarieturi pe piele. Straini care se cunosc fara sa se cunoasca.

marți, august 5

O clipa intr-un spital bucurestean.

Intru in spatiul ala mare, intunecat si cu aer inchis impingand o usa masiva, rece, de fier. Calc timida pe podeaua in culori reci, ca de inchisoare. Sunt inconjurata numai de forme geometrice. Ma simt si eu una dintre ele. Nimic de acolo n-are substanta, n-are viata. Forme geometrice fara umplutura. Ma duc la o tanti sa-mi dea niste hartoage. Nu intelege ce vreau de la ea si eu nu stiu cum sa-i explic. Dupa momente pe care eu le percep ca fiind penibile (nu si tanti la fel), fac in sfarsit rost de un "manunchi" de hartii mazgalite, care se presupune ca ar fi de o maxima importanta. Urc niste scari sinistre. Incerc sa le analizez, sa-mi dau seama ce forma au, ce-mi spun, cu ce le pot compara. Fier si ciment. Mai mult nu ma duce mintea. Trec pe langa tot felul de oameni mutilati de frica, cu capetele plecate, jucandu-se fiecare cu ceva in mana, de nervi. Ajung in fata usii. Un batranel cu lacrimi in ochi sta pe canapeaua cacanie de langa usa. Se uita la mine si vrea sa-mi zica ceva. In momentul ala se deschide usa si din camera aceea GRI iese o doamna cu un zambet sadic pe fata. Ca toata lumea din cladirea aia, tine in mana strans Viata, de data asta sub forma de Hartii mazgalite cu pix albastru, intrerupt din cand in cand. Ranjeste. Oare ce a aflat? Intra si batranelul. Iese dupa 10 minute, speriat, plangand. Lacrimile i se scurg pe fata, lasandu-i dare in piele. Una ii coboara langa buze. Si-o linge insetat. Pleaca. Numele mi-e strigat cu o voce stridenta, ca o unghie lunga si rosie care zgarie o farfurie ostentativ. Intru cu inima in gat, zbatandu-mi-se. Ochii imi ies din orbite, ca in desenele animate cu Tom&Jerry, pe arcuri. Ma pufneste rasul. O tanti sta pe scaun, in spatele unei mese gri, patrate, colturoase. Imi face un gest scarbit si-mi da de inteles sa ma asez pe scaunul din fata ei. Imi ia Hartiile din mana si le analizeaza dezgustata. Ma simt prost. Tremur de nervi. Inima mi-e tot in gat, parca se zbate din ce in ce mai mult, parca se mareste, se umfla, ca o glezna de baba, cu varice. "Mda. Stai linistita, nu mori inca." Raman perplexa. Murit? Moarte? In interiorul meu sunt curse de Formula 1. Ma napustesc asupra pitipoancei asteia, cu aerul ei de superioritate, cu siguranta ei cand se uita pe Hartiile mele si-mi vorbeste de Moartea mea, cu gura ei stramba de fumatoare de Kent 8, cu dintii ei perfecti si albi, slefuiti la milimetru, cu ochelarii ei cu rame aurii, cumparati din piata de la Matache si o strang de gat. Ochelarii ii sar de pe nas, dintii incep sa-i cada pe rand, ochii ii sar ca pe arcuri. Iar ma pufneste rasul. " De ce ranjesti?", ma intreaba. Ma trezesc. Are toti dintii, ochelarii ii sunt inca pe nas iar ochii nu sar ca pe arcuri. "Mi-am adus aminte de Ceva." Se uita la mine cu mila. O las sa se uite. Continui sa zambesc. Imi spune tot felul de termeni si cuvinte ciudate, din care nu inteleg absolut nimic. O aprob ca si cum as intelege tot si zambesc fericita. Acum imi dau seama. Stiu ce ar fi trebuit sa-ti zic Atunci. "Sunt singura persoana care ti-ar da o palma numai ca sa primeasca una inapoi. Asta mi-ar dovedi ca nu esti mort." Nu, nu ti-am zis. Am preferat sa tac si sa zambesc. "Succes, domnisoara.", imi spune intinzandu-mi Hartiile inapoi.

duminică, august 3

O discutie cu tine.

- Alerg dupa tine in fiecare minut, in fiecare secunda, in fiecare moment. Zilnic. Permanent. Nu ma opresc, nu incetinesc, nu intorc capul. Fug inainte dupa tine, din ce in ce mai repede.
- De ce?
- Pt ca vreau sa te prind. Vreau sa te ating.
- De unde stii ca pot fi prins? de unde stii ca pot fi atins? M-ai vazut vreodata?
- Nu. Dar stiu ca esti. Te simt, ma atingi cateodata, dar e prea putin. Trebuie sa fie mai mult. Trebuie sa ma coplesesti, sa ma sufoci. Simt doar cateodata, cand treci pe langa mine. Iti simt parfumul discret, o adiere usoara ma magaie pe obrazul stang. Atat am de la tine.
- Daca imi simti parfumul inseamna ca sunt aproape de tine, nu? De ce nu ma vezi, atunci?
- Nu intelegi. Nu vreau sa te vad. Vreau sa fiu tu. Vreau sa ma domini si astfel sa am impresia ca te domin eu. Vreau sa ma ranesti, sa ma lovesti, sa ma doara ingrozitor. Ti-as intoarce si celalalt obraz, sa ma doara si mai tare. Vreau sa ma tai pe fata, sa ma zvarcolesc de durere, sa-mi curga sange si tu sa te uiti la el, fara sa faci nimic. Vreau sa-mi lasi cicatrice.
- Esti atat de naiva. Tu nu fugi dupa mine.
- Ba da! Te alerg tot timpul, te vreau tot timpul.
- Nu. Tu fugi "de mine", nu "dupa mine". Si cu cat fugi mai tare de mine, cu atat o sa vin mai repede si eu dupa tine. Si atunci, chiar ca o sa te doara. Asta numai in cazul in care vrei sa ne fugarim toata viata. O sa jucam leapsa toata viata daca asta vrei. O sa ne ascundem dupa copacii unul de altul. O sa fim intr-un vesnic maraton. Tu o sa mai cazi, o sa te lovesti, o sa fii plina de rani. Eu o sa fiu vesnic intact. Eu as vrea sa ma vezi cu totul altfel. As vrea sa ma recreezi. As vrea sa nu-mi mai da nume aiurea.
- Sa te recreez? Ca ce?
- Vreau sa fiu piscina ta. Vreau sa intri in mine, sa te scalzi in mine, sa faci pluta pe spate in mine. Sa taci. Sa nu mai gandesti. Sa te racoresti in mine. Sa-ti lasi parul sa pluteasca in mine. Sa te lasi dusa de mine. Inchide ochii si simte-mi apa.

vineri, august 1

Oglinda

In fata ta ma simt complet goala. Nu, nu ma dezbraci tu. Tu nici macar nu ma vezi. Sunt langa tine, fara haine, fara incaltaminte. Mergem pe strada, intram in magazine, ne asezam sa bem un cico si eu sunt langa tine, goala. Te uiti prin mine. Imi vezi ochii, dar nu-i privesti. Mi-e frig. Nu observi. Ai putea sa ma atingi, sa ma mangai usor pe brat, cu un singur deget. Eu as strange ochii si mi-as musca buzele, pentru ca m-ar gadila. M-as abtine sa nu rad un timp, dupa care mi-as trage brusc mana. Tu ai zambi usor. Ai putea sa-mi vezi alunita neagra de pe gatul lung, in partea dreapta. Ai putea sa mi-o saruti. Ai putea sa-ti plimbi mana dreapta pe fata mea, sa-mi magai buzele. Ti-as musca degetul mic si stramb. Ai putea doar sa ma privesti in ochi. Sa te privesti pe tine in ei. Sa-ti vezi nasul borcanat si buzele arse. Nu m-ai observat niciodata. Nu m-ai auzit niciodata. Tu te vezi doar pe tine, te auzi doar pe tine. Monologhezi. Tot timpul. N-ai timp pentru altii, n-ai urechi pentru altii, n-ai ochii decat ca sa te vezi in oglinda. Iti zambesti tie. Ce sunt eu pentru tine? O oglinda.