Metoclopramid

- Da-mi putina apa, mi-a ramas un sambure intepenit in suflet!

- Nu mai bine iti bagi 2 degete pe gat?

Cod Morse din interiorul corpului meu: ta-ta-tam, tam-tam, ta-ta-tam. Ma furnica varful degetului aratator.

*

Cerul o fi geam normal sau termopan?

*

Voi, astia dinauntru, urlati mai tare, ca nu va aud! Sau poate aveti laringita?

*

Acoperisurile au transpirat, sunt ude fleasca. Inseamna ca e cald inauntru. Oamenii expira aer cald.

*

De fapt, da. Aveti laringita, de aia folositi codul Morse.

*

"Ma dor dintii!"

*

"Alineat" sau "aliniat"?

*

Daca ta-ta-tam, tam-tam, ta-ta-tam e SMS, SOS cum e?

Azi' (prim)

"In viata trebuie sa faci de toate". Sa pupi in bot pisica pe care ai vazut-o cu o zi inainte mestecand extatic o musca (sper sa nu citeasca bunica-mea asta) , sa spui "te iubesc" unei persoane de acelasi sex cu tine, dupa ce ati baut impreuna 2 cafele si ati discutat de parinti, oje, barbati de 60 de ani, scoala, numai de dragul de a parea cat mai superficiala, sa faci cacalica intr-o punga de un leu, eventual transparenta, pe care sa o legi la gura si sa o lasi in holul de la intrare pana a treia zi, sa spui/ scrii lucruri atat de scarboase incat chiar si tie iti vine sa dai afara mancarea chinezeasca de ieri, tu fiind o tipa finuta de obicei. Ati observat cata placere poti avea uneori, fiind complet diferit de felul in care esti de obicei? As incerca intr-o zi sa scuip pe un bulevard mare. Ba nu. Mai bine in fata Teatrului National, inainte de spectacol. Sau joi seara, la Ateneu, in pauza de la concert. Acolo, pe scari, unde lumea fumeaza tacticos si-si da cu parerea despre "coloristica contradictorie, ambigua, transparenta (!) si astfel extrem de bogata a discursului muzical". Acolo as scuipa. Inalt.

Am mai spus-o si o mai spun. Imi place sa-i jignesc. Indragostitii sunt penibili, vazuti din afara balonasului lor. Cu zambetul ala tamp, din cauza caruia li se contracta muschii faciali si cu ochii aia umeziti, ca de miel inainte sa fie taiat de Paste si pus pe un platou comunist cu floricele. Eu de asta ma straduiesc sa nu ma indragostesc, daca se poate zice asa. Mie imi place sa-mi simt obrajii moi, firesti. Cateodata mi se mai contracta si mie...

In loc de final.

Eu cred ca Dumnezeu ne inteapa pielea cu o scobitoare. Sa inspire. Sa expire. Sa respire. Sa intre si sa iasa tot felul de lucruri din noi. Da, oricat am nega noi, asa e. Oricat ne-am gasi scuze - "suntem timizi, domnule", "nu mai avem incredere", "suntem distanti", suntem gauriti! Dumnezeu, inainte sa ne bage la cuptor, ne-a intepat. Sa nu ne umflam. Sa nu explodam. Sa rasuflam.

Urcam scarile blocului mirosind vesnic a canal si diverse lichide de pisici. Urcam cu mersul meu de gazela pitica si un pic stangace, pe ritmurile senzuale ale lui nenea Tom Jones, de la tiganii din curtea de langa. Si ma gandeam eu asa, cum ma gandesc de obicei. Ghici la ce ma gandeam: la ibricul meu de cafea. La cafeaua mea zilnica. Imaginea ibricului imi aduce in fiecare zi aminte de ceva. De fapt, e aiurea sa spun ca-mi aduce aminte. Desi... In fine, ma duce cu gandul la un cazan mare, in care ard suflete. Unele se ridica, zboara, danseaza. Nu trebuie sa te gandesti la flacarile Iadului. Uita asta. Ia-o un pic altfel. E interesant ce iese din apa pe care o pui pe foc, din cele 3 si un pic lingurite de zahar si cele 3 de cafea. Asta e. Pui pe foc un lichid, un intreg, mai adaugi niste zahar, cafea, plante, condimente, etc. si lucrurile se transforma. Iese un alt intreg. Cu o alta culoare.

In Requiemul de Mozart, tristetea nu e sfasietoare, nu e patetica, nu e urlata. E impacata. E nostalgica, e pura. Si impacata. Nu rupe camasa de pe el.