Cap? Nu, nu cred ca mai am, pentru ca nu mai vad nimic, nu aud, nu miros. Corp am, da, pentru ca ma misc. Inaintez, chiar. Dar suflet cu siguranta nu mai am! Cum de ce? Pentru ca nu simt nimic. Daca o sa infigi un cutit in mine sigur ca am sa simt. Sau nu? Neavand creier n-ar trebui sa mai simt nici macar durere, nu? Ei, dar nu mai schimba vorba, nu asta conta. Ziceam ca inaintez, cu sfori legate de maini si picioare. Tu ma tragi de sfori. Daca as avea suflet in momentul asta, chiar as fi trista, as simti o nostalgie apasatoare, mi-ar fi cumplit de dor. Si daca as avea cap, poate ca as plange chiar. Bine ca nu le mai am. Poate chiar ti-as spune ceva, ceva important, ceva care ne-ar schimba si tie, si mie, viata. Cel putin ti-as spune numele. Da, cel putin as putea sa-ti strig cat pot eu de tare numele. Sau macar ti-as putea auzi cuvintele rotunde, moi, ca niste mingii. As putea sa stau doar si sa te ascult toata viata, n-as mai avea nevoie de ochi, gura, nas. Dar nici urechi nu mai am.
Fara sa gandesc e bine, ma mai odihnesc si eu.
Fara simtit?
