Jeu

Experimentez. Incep sa ma bucur de fiecare fir de iarba pe care-l ating cu varful degetelor, apoi cu intreaga talpa. Il las sa ma gadile, sa ma intepe usor. Incerc sa-l compar cu o senzatie pe care-am mai avut-o. Nu pot, e unica. Il simt cum imi intra intre degete, cum ma mangaie. Il calc din ce in ce mai tare, ca sa nu pierd senzatia. Dau de noroiul de dedesubt. Imi intra intre degete. Ma stramb, nu-mi place. Si totusi, nu misc piciorul. Incerc sa compar si asta. Nu reusesc. Desenez figurine rotunde pe iarba aia moale, intepatoare, frageda. Inchid ochii si nu mai stiu unde sunt, cu cine si cand. Tot ce exista acum sunt firele de iarba, care ma gadila si ma fac sa realizez ca traiesc. Sunt la fel de frageda ca si ele, sunt moale si intepatoare. Poate chiar cineva deseneaza figurine rotunde pe mine, uneori. Ma bucur de fiecare strop de apa care-mi racoreste trupul. Ma spala. Ma curata. Ma goleste. Ma intinereste. Ma invie. Simt fiecare picatura de ploaie care-mi cade pe cap, apoi aluneca pe frunte, nasul carn, buze, gatul "colturos", pana imi ajunge pe buric. Fiecare mangaiere ma face sa tresar. Simt pielea, degetele, porii celui care ma atinge. Unele ma dor. Altele ma zgarie. Pe unele nici nu le simt. Merg pe strada si savurez orice privire. Ma afund in ochii oricarei fiinte care are puterea sa se piarda in mine, in privirea mea. Cei mai multi nu sesizeaza provocarea mea. Unii nu au putere, pleaca capul imediat, speriati. Altii ma sperie, ma fac sa ma cutremur. Singura fiinta care m-a omorat, m-a ametit, m-a golit de orice gand cu o singura privire fugitiva, rapida, a fost un copil, un tanc in carucior. De data asta, eu am plecat privirea. Prea multa puritate, prea mult din El. De cate ori ma spal ma gandesc ca-mi iau fiecare strat de piele, il decojesc ca pe o ceapa si-l spal. Asa, incet-incet, ajung la miezul dulce, verde, proaspat, singurul care nu s-a stafidit de la vreme. Ma joc cu mine. ZIlnic. In fiecare moment. Ma caut, ma descopar, ma incerc, ma iubesc, ma urasc. Ma joc.