Iernatic.

            Ninge. "Domnii astia de Sus se bat cu perne", imi zic. Imi si imaginez: copii grasuti, blonzi, bruneti, carliontati, cu breton, tiganusi, evrei, stirbi, cu coatele julite se zbenguie si isi izbesc perne pe unde apuca. Sfantul Petru are in mana o matura pe care o flutura si zbiara la ei sa inceteze. "Ati innebunit? Sunteti bolnavi?" Haos total. Ce, crezi ca acolo nu se poate? Urlete, tipete, rasete, ranjete. Sunt in autobuz. O doamna grasa se aseaza in fata mea. Are o haina de blana falsa, o fusta cam scurta, cizme negre sclipicioase, ruj extrem de roz, sprancenele desenate cu creioane colorate, si niste inele imense pe degete, in forma de flori si stele. Pe trotuar- nimeni. Numai niste pasi mari si desi ale unui barbat grabit, de vreun metru 87, cu caciula neagra pe cap, cumparata de mama la ultima aniversare (si pe care o uraste din toata fiinta lui), cu o geaca lalaie, curganda si sleampata pe el. Se grabeste la logodnica lui. De data asta va fi curajos. Ii va spune TOT. Pe strada- mocirla. Saracii fulgi... de ce trebuie sa cada pe asfaltul asta fara viata? Da, stiu ca stii. Stiu ca simti ca mi-e dor de tine. Un miros de scortisoara imi intra pe nari si brusc imi invadeaza creierul. Imediat imi apare imaginea ta, stand pe scaun si decojind cu grija maxima o portocala zemoasa si carnoasa, ca si cum ai fi dezbracat o femeie. Tot timpul ma amuza felul tau cumva infantil si naiv de-a da  importanta exagerata unor actiuni asa banale. Iti si vad fata, incruntata, extrem de ingrijorata. De parca in portocala aia se afla Secretul, Esenta. Da, poate ai dreptate. Detaliile creaza Intregul.

           (Nenea Beethoven era cam suparat. Rare momentele in care e nostalgic, melancolic. Imediat isi aminteste ceva, un ceva care l-a obsedat in trecut, dar pe care reusise sa-l uite, si izbucneste iar o furtuna. Frica, angoase, temeri, limite.)