Coregrafie.

Sunt intepenita. Secundele, minutele, zilele, saptamanile, anii, danseaza in jurul meu, haotic, bezmetic, ametitor. Incerc sa le ating. Sunt ale mele, doar. Nu pot. Oasele imi sunt inlemnite, inghetate. Stalactita. Piatra. Ziua de 7 februarie 1998 e chiar deasupra mea, imi face cu ochiul. Nu reusesc sa-mi amintesc ce am facut in ziua aia. Minutele cu saptamanile danseaza doi cate doi, cumintei, de manute. Secundele sunt mai rebele, au o coregrafie mai bizara, abstracta, "contemporana". "Domnul-peste-2-saptamani-in-jurul-pranzului" imi face cu ochiul si zambeste senzual, muscandu-si buzele. Anii danseaza vals vienez si urla ca vor muzica mai tare. Simt furnicaturi in tot corpul, incerc in continuare sa ma misc. Imposibil. Simt ca daca as primi un ghiont acum m-as sparge in mii de bucatele mici. Cioburi. La un moment dat, se opresc toate. Liniste asurzitoare. Neclintire. Apoi incep iar sa danseze toti cu o viteza fenomenala. Nu mai disting mare lucru, decat ca merg in aceeasi directie. Care directie? Nu stiu. S-au transformat in mici picatele, puncte, protoni, netroni. Eu? Aceeasi. Mijlocul. Nucleul. Substanta.De cand isi permite Timpul MEU sa danseze in jurul meu, zambindu-mi sadic si facandu-mi in ciuda?!