Lacrimi de fericire, suflet care iese din tine zburdand si razand ca un prunc in fata bunicului, inima care alearga cursa de 100 metrii garduri in corpul tau, creierul care a explodat ca un balon intepat de un ac, ochii care iti sclipesc ca niste stele orbitoare, revelatii mistuitoare, distrugatoare? Nu mergand in genunchi 3 km pana la "o icoana facatoare de minuni", nu cumparandu-ti "nemurirea" cu operatii estetice, nu dand milioane preotilor ca sa "te curete de pacate". Ba mult mai simplu: stand pe wc jumatate de ora si citindu-l pe Steinhardt, sezand pe o banca calda din Kiseleff si urmarind snobii care isi plimba copii (singura data din an, in rest au dadaca), ascultandu-l pe nenea Bach in troleu', in timp ce o baba cu mustata urla la tine, zacand culcat in pat (stiind ca ai o gramada de treaba) si mangaiandu-ti potaia, care sta lungita pe pieptul tau ca o placinta.
Paradox. Contradictie. Dualitate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu