Toti oamenii mor. Doar ca mor... diferit. Nu ma refer la momentul, secunda sau la imprejurarile in care mor, ci la "tipul" de moarte.
Unii mor din clipa in care se nasc. Trist. Altii mor doar o perioada si doar pentru o singura persoana. Poate invie, poate nu. De cele mai multe ori, peroana moarta (nu fizic), iti apare in viata in momentele cele mai banale, in momentele in care Nimic n-ar trebui sa se intample. In cana cu ceai, de exemplu, in timp ce amesteci cu lingurita primita pomana si observi ca se creaza un fel de spirala dintr-un fel de spuma. Atunci fata celui/celei mort/moarte iti apare acolo, invartindu-se.
Altii, desi mor fizic, nu mor niciodata. Le simti aerul in casa, le auzi respiratia domoala in momentele linistite, le simti zambetul, te cuibaresti in patul pe care ei ti-l incalzesc, pui capul pe perna unde ei si-au linistit gandurile. Oamenii de genul asta nu pleaca niciodata din casa unde au trait. Se cuibaresc permanent in obiectele din casa, in fibrele din perdele, in pamantul muscatelor de pe pervaz. Sunt acasa la ei si nu pleaca. Da, cateodata le mai auzi si sforaitul grav de pe fotoliul portocaliu de catifea din sufragerie. Fotoliul nu mai exista. Mergi pe hol si atingi cu varful degetelor tapetul de pe pereti... E inca cald. Mirosul de paine cu margarina, taiata in forma de "soldatei", ceaiul la plic, tava de argint innegrita si aerul acela galben, cald, care plutea in casa revin. Rar. Dar mai mult n-am suporta.
"-Poti sa pui si trei lingurite de zahar, nu ma deranjeaza. Si raceste-l, te rog!"
2 comentarii:
Te gandeai la Gigi, stiu. Si mie mi-e dor de el. Spre final ai reusit sa atingi o coarda sensibila in felul in care ai descris atmosfera.
Sa nu te opresti din scris ... e de bine ... si din ce in ce mai rar :)
Trimiteți un comentariu