Stau. Da, stau picior pste picior si ma holbez. Evident ca stiu ca ma holbez la o usa.  Nu stiu daca am innebunit, dar usa aia chiar e importanta. Usa aia, asa jerpelita cum o vezi tu, zgariata de caine, cu vopseaua sarita, mancata de viermi, ascunde in spatele ei lucrurile de care ti-am zis. Eu le-am incuiat, de foarte mult timp. Nu mai tin minte exact, mi se pare ca din cauza ca erau foarte greu de carat. Ba da, tanjesc dupa ele ca o nebuna, toata viata le-am cautat, toata viata am alergat dupa ele, m-am zbatut. Si stii ce e hilar, penibil si trist? Ca abia acum mi-am amintit de camera asta. Abia acum mi-am amintit de usa asta, pe care (paradoxal) eu am incuiat-o! Da, m-am gandit s-o descui! Normal ca m-am gandit s-o descui! Dar nu mai tin minte unde am pus cheia. Nu mai stiu unde am azvarlit-o! Stiu ca am trait pana acum fara lucrurile alea si am trait chiar bine. As putea si-n continuare, desigur, sa uit de usa asta, de cheie, de camera si de lucrurile din ea. Dar m-as simti oarecum goala. Sau daca nu chiar goala, cel putin semi-goala. Ca si cum as avea doar o soseta in picioare, doar un picior imbracat, doar un san acoperit, doar o lentila in loc de 2. Unde e cheia aia nenorocita???Am uitat, intr-adevar cum e sa vezi cu 2 lentile, sa ai 2 sosete, sa-ti fie toti nasturii incheiati. Da, s-ar putea sa ai dreptate. Poate nici n-am stiu vreodata. Nici sa nu stiu vreodata? N-as vrea asta. 

         Hahaha. Nu, intr-adevar, nu m-am gandit sa incerc usa. Poate e descuiata, dar putin blocata doar.