Nu mai tin minte exact cand am inghitit-o. Dar tin minte cand m-a gadilat prima oara. Era o senzatie noua, nemaiintalnita. Am chicotit. Apoi am intrebat dreapta-stanga, pe la cunoscatori, pe la experimentati intr-ale scobitorilor, daca e normal sa fie acolo si sa ma mai si gadile. "O, e normal. Nu trebuie sa-ti placa, dar trebuie sa o accepti, ca picioarele urat-mirositoare ale sotului." Am acceptat-o. Mi-am asumat-o. Era scobitoarea mea. Incet-incet, a inceput sa ma gadile din ce in ce mai tare. Nu mai era discreta, subtila. Era directa si tinea neaparat sa ma amuze. Am inceput sa rad. In hohote. Dupa fiecare hohot, dureri abdominale. "Si astea sunt normale, fii fara grija. Nu ai muschii indeajuns de antrenati, de aia. Dar in timp, se antreneaza si aia." Hohotelor li s-au alaturat niste lacrimi. Lacrimi de ras. Dar erau lacrimi. Ochii mi se inroseau, muschii fetei mi se contractau, imi curgeau mucii iar rimelul imi ajungea in gura. Din zambet cochet de domnisoara neinitiata in ale zambetelor, in rictus inghetat si dresat. Nu mai era amuzant. Cunoasteam poanta. Unde mai pui si ca am auzit de la cineva ca poti muri sufocat de rasul provocat de gadilat. Razi pana nu mai ai aer. Asa ca am incercat sa nu mai rad. Si am reusit. Nu mai rad. Dar atunci, de ce s-o mai tin? De ce sa n-o scuip?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Hai, mai scrie! A trecut cam mult timp de la scobitoare....!
Schimba scobitoareaaaa!
Trimiteți un comentariu