23.14

Pisica mea miroase a limonada. Ii place sa se urce pe umerii mei, ca un papagal. In drum spre umeri, se opreste foarte aproape de fata mea, ma sfideaza cu globurile de sticla pe care le are in loc de ochi, ma miroase suspicioasa si ma musca de buza de sus. Nu indraznesc sa ma impotrivesc. Si tu ma musti cateodata. La ea e mai dureros.

Toamna si-a pierdut stralucirea bine-cunoscuta. I s-a luat vopseaua, nu mai e asa roscata. Mi-as fi ales o alta nuanta, in locul ei. Sau macar o vopsea mai rezistenta.

Dimitri Karamazov putea sa fie Iisus, dar si-a pastrat totusi latura umana. Nu? A hotarat sa evadeze si sa-si urmeze iubita. Si-a sacrificat totusi demnitatea, si-a sacrificat "barbatimea". A plans. El mi s-a parut de la inceput cel mai interesant dintre ei 3. Primitivul credincios, care ascunde in el mai multa iubire si mai multa bunatate decat stie. Alexei e Inger, iar Ivan ... nu crede. Lui Dimitri i s-ar aplica foarte bine paradoxul atat de iubit de Steinhardt: "Cred, ajuta necredintei mele." Dimtri e un paradox. Bruta dulce, sensibila. Nu este atat de jignit cand este acuzat pe nedrept de uciderea tatalui, dar se jigneste cumplit cand este nevoit sa ramana gol-pusca in fata anchetatorilor si cand i se dau, cu imprumut, niste haine care ii sunt mici.

Toate se intampla cu un motiv. Dar motivele cine le creaza?

Eu am cam obosit sa joc.