Canapea noua, saltea veche

Imi simt inima in saltea. O aud acolo, ascunsa sub husa rosie, imitatie de catifea. Aud si vocea vecinului de sus, care se barbiereste in timp ce nevasta-sa se uita la stiri, isi face unghiile de la picioare si se intreaba de ce se pregateste atat, ca doar seara asta nu e cu nimic speciala. S-au adunat multe voci in saltea. Multe batai de inima calme, mltumite, panicate, emotive. Multe sforaituri.

N-am mai scris de mult. Ai sa razi poate (de fapt, stiu ca nu avem acelasi tip de umor), dar uneori mi-e frica sa scriu. Nu spun ca nu-mi place. Stii ca da. Doar ca mi-e frica de ce-o sa iasa din mine. Suna a cliseu? Si ce daca? Cred ca e interesant sa citesti lucrurile astea obiectiv, rece. Cuvintele isi pierd caldura pana ajung la tine. De la mine pleaca dezbracate. Nu de secrete. Au si ele secretele lor, pe care nici eu nu le stiu. Ele sunt personajele principale, nu eu. Ele ma folosesc pe mine, nu eu pe ele. Da, si cum ziceam. Cuvintele pleaca de la mine calde si dezbracate. Dar pana ajung se imbraca, se ascund si isi strica temperatura.

Eu nu-mi ascund lucrurile sub saltea. Eu le ascund in saltea. Imi place sa le aud cum traiesc acolo de cate ori imi culc capul intr-o parte.