-Poate ca abia atunci as incepe sa traiesc.
-Cum, da' pana acum ce-ai facut?
- Am asteptat. Nu stiu exact ce. Eu asta fac. Astept. Chiar si cand fac ceva, oricat de productiv ar fi (sau ar parea), tot numai asta fac: astept. Ma zbat ca un gandac negru si lucitor, pe podeaua unei scari de bloc vechi. Stau cu burta in sus si dau din multele mele picioare crete si scurte. Ma misc, da. Pe loc.
- Ai spune cuiva?
- Nu. As tine-o numai si numai pentru mine. Cred ca as zambi de multe ori satisfacut ca numai eu stiu asta. M-as simti un martir, un erou, un vagabond, un cersetor care stie un singur lucru. E un singur lucru. Dar e un lucru pe care il stie numai el. Mi-as spune tot timpul ca motivul pentru care nu le spun celorlalti ar fi sa nu-i ranesc. Minciuni. Mi-ar placea asa mult sa-i vad senini si naivi iar eu sa stiu...
