Zar sau sfera?

Nu. Nimic nu are o singura latura. Uite, gandeste-te la cuvinte. Poti sa le intorci pe toate fetele. Sunt ca niste zaruri, pe care le tot arunci pe o masa de lemn, ca cea de table. In cadrul unui joc, normal. Uiti destul de des ca e doar un joc... Sa revenim la cuvinte. Nu ma refer la semantica, sau la gramatica, totusi. Ma refer la altfel de sensuri. Nu ma refer la tehnica de a combina culorile si de a le pune pe panza, ci la unghiul din care privesti tabloul deja terminat. Se poate, depinzand de unghiul din care privesti, sa-ti apara niste umbre, niste lumini, sa iasa niste tuse in relief, sa ti se para ca panza e putin rupta, sau chiar ca in geamul care acopera panza pictata sa se reflecte altceva. Orice altceva. La asta ma refeream. Totusi, daca ne referim strict la oameni, e mai complicat. Ca sunt cu mai multe laturi o stim cu totii. As spune chiar cu infinite laturi. Numai ca ei nu prea sunt cubici, patratosi. Sunt... rotunzi. Stiu, din punct de vedere geometric (am invatat ca se prescurteaza "d.p.d.v") e aberant. Un cerc cu laturi... S-ar putea traduce printr-un fel de sfera. Desi unii oameni s-ar putea sa fie, totusi, doar niste cuburi. Da, patratosi. Cu unghiuri. Care se rostogolesc. Ca de, si ei trebuie sa dea coltul. Dar se rostogolesc greu, normal. Mai greu decat o sfera. Trecerile de la o latura la alta sunt mai fortate, mai bruste.

Medicamente? Nu prea am nici eu incredere in ele. Cred ca prefer injectiile "soc". Cu efect rapid, electrizant. Numai ca exista o problema: mie mi-e frica de ace...

Halal inceput? Poate.

Imi place sa-mi afund nasul rece in blana ei. Stiu, nu e sanatos. "Ii inhalezi parul ala, care o sa ti se stranga intr-un smoc (unde?!) si o sa te imbolnavesti de la microbii aia (care?!)". Imi place cum ii miroase blana. Ii miroase a ceva alb, pur, neintinat. Se spune ca pisicile se cuibaresc numai in locurile unde exista energii negative. A mea mi se aseaza tot timpul pe cap. Eu cred ca greseste. De ce nu se aseaza pe suflet? De parca ar fi un loc anume unde sufletul sta. Poate e. Dar in cap? Cine stie? Poate e in urechi. Sau intr-un deget de la picior, ascuns sub unghie. Dar ce, crezi ca pisica e detector de suflete?

Daca tot sunt asa destepti, de ce nu inventeaza un antibiotic pentru raul asta sufletesc? Am vazut intr-un film o scena in care unul din personaje ii injecteaza unei tipe care luase o supradoza de cocaina un medicament direct in inima. Nu pot sa uit cum tinea seringa, ca pe un pumnal. Tipa si-a revenit imediat, a sarit ca arsa. A inviat brusc, fara prea mari dramatisme. Intelegi? Sa fie ca un antibiotic injectabil, care sa ajunga direct in sange, sa-i curete mizeriile, canalele. Da, exact ca Mr. Muscolo, detergentul ala lichid, sau ce e.

"Iubirea e un proces de autosugestie." Bun, dar daca e asa, ar trebui sa se poata si invers, nu? Adica sa-ti poti anihila iubirea. S-o sufoci. Asta in cazul in care nu-ti convine, sigur. Sa ai asa o putere psihica, incat sa-i dai in cap. Sa te programezi s-o sfarteci, s-o lovesti in moalele capului, s-o spinteci. Dar oare chiar moare? Asta vreau sa stiu eu.

Nu pot sa scriu la persoana a treia. Mi se pare foarte interesant, dar nu pot. Da, poate din cauza ca totul se rezuma la mine, intr-un sfarsit. Dar toti suntem asa, nu intelegi? Totul se rezuma, pana la urma, la propria-ti persoana. Nu stiu sa-ti explic acum de ce. Nu pot sa gasesc acum indeajuns de multe argumente care sa te convinga. Dar stii ca asa e. Si daca nu stii, o sa-ti dai seama.

Oare exista o bulimie a sufletului? Sa bagi in el tot felul de sentimente intense, grele, satioase si apoi sa te simti vinovat. Sau pur si simplu sa ti se faca greata. Si atunci singura modalitate sa le scoti este sa-ti bagi un deget pe gat. Cu toate astea, as prefera sa fiu bulimica decat anorexica. Da... interesanta chestie. Aberanta, dar interesanta.

Mi-era dor.